La 30 mai 2011, Asociaţia non-guvernamentală SUCCES în parteneriat cu o serie de actori locali a organizat în orașul Cahul Dezbateri Publice Electorale. Evenimentul a avut ca scop familiarizarea tinerilor cu ofertele electorale ale diferitor candidați, în special cu programele de susținere a tineretului din Cahul precum și inițierea unor discuții între societate civilă și candidații la funcţia de primar de Cahul pe marginea platformelor electorale prezentate.
Dezbaterea a fost organizată în cadrul proiectului „Tinerii din Moldova spre Europa”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, în cadrul programului Transition Promotion, în parteneriat cu CARITAS Czech Republic.
Evenimentul a întrunit peste 100 de participanţi: tinerii neafiliaţi politic, mass – media locală, reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai partidelor politice, precum şi reprezentanţi ai mai multor organizaţii non-guvernamentale din oraş şi observatori OSCE acreditaţi în cadrul alegerilor locale generale.
Candidaţii în funcţia de primar de Cahul prezenţi la dezbatere au avut oportunitatea să-şi expună platformele electorale în domeniul tineret şi au menţionat acţiunile concrete preconizate în cazul în care vor deveni primari.
Printre acţiunile de perspectivă menţionate de către candidaţi au fost remarcate:- Susţinerea activităţii centrelor de resurse pentru tineri care să atragă tinerii în cît mai multe proiecte şi activităţi de voluntariat, cu caracter instructiv, de dezvoltare profesională, dar şi de agrement;
- Iniţierea şi menţinerea unui dialog permanent cu tinerii şi organizaţiile neguvernamentale de tineret;
- Sporirea cheltuielilor bugetare destinate activităţilor din domeniul tineret şi sport.
- Atragerea unor donaţii şi proiecte de asigurare a instituţiilor de toate nivelele cu materiale didactice, echipament sportiv, fonduri de carte şi abonamente la publicaţii periodice, dar şi dotarea unor săli cu calculatoare performante;
Un interes sporit a generat iniţiativa de elaborarea de proiecte care ulterior vor asigura tinerii cu locuri de muncă şi asigurarea accesului lor la locuinţe la preţuri rezonabile.
Discursurile candidaţilor au trezit o serie de întrebări şi discuţii, iniţiativele prezentate fiind salutate călduros de către tinerii prezenți. Atmosfera evenimentului a fost una interactivă şi non-formală; tinerii au primit răspuns la toate întrebările adresate şi au afirmat cu certitudine ca îşi vor exercita dreptul la vot cu cea mai mare responsabilitate.
Cei mai activi şi cointeresaţi participanţi au venit cu propunerea de a organiza astfel de întâlniri faţă în faţă cu aleşii locali trimestrial. Aceasta le va oferi oportunitatea de a monitoriza promisiunile făcute de candidaţi şi de a veni cu propuneri şi iniţiative concrete depăşind barierele birocratice. Candidaţii au salutat această propunere şi au dat promisiunea să participe la astfel de evenimente pe viitor.
Dezbateri Publice Electorale reprezintă o parte componentă a unui întreg complex de acţiuni destinate consolidării participării tinerilor la procesele electorale democratice în Republica Moldova în timpul alegerilor locale din 2011, ulterior destinat să contribuie la realizarea campaniilor de mobilizare şi educaţie democratică a tinerilor şi să iniţieze dialoguri post-electorale între autorităţi şi tineri cu privire la implementarea acţiunilor propuse.